Istoricul localităţii

Pe teritoriul comunei viaÈ›a a pulsat din cele mai vechi timpuri, lucrul acesta fiind dovedit de descoperirea în anul 1968 a unui toporaÈ™ de luptă din epoca bronzului. 

În perioada migraÈ›iei popoarelor aici trăiau dacii liberi, existenÅ£a dacilor ne este dovedită de denumirea unei văi cu toponimul Dobrodava – drob=mic, dava=aÈ™ezare – păstrată până azi ne dovedeÅŸte originea dacică a unor denumiri de văi, râuri, aÅŸezări, munÅ£i, dealuri ÅŸi prin această vechimea lor ÅŸi a localităţii. În partea de apus a comunei a fost dovedită È™tiinÈ›ific existenÅ£a unei cetăţi dacice – Dobrodava, în apropierea pădurii Măgura ÅŸi care avea ca scop să oprească popoarele migratoare ce treceau pe aici. Tot dacică este ÅŸi denumirea râului Iza. Pe teritoriul comunei se întâlnesc ÅŸi denumiri de origine romană - muntele Troianul – dovedindu-se legăturile care au continuat între dacii liberi ÅŸi provincia Dacia romană. Pentru săceleni influenÅ£a romană s-a observat mai ales în olărit, în tehnica arderii oalelor la roÅŸu într-un cuptor de tip roman primitiv.

Diminutivul de "sătucel" a fost dat localității pentru întinderea lui mică de la început, care pe măsură ce se măreÈ™te ca suprafață ÅŸi populaÈ›ie, rămâne Săcel.

După 1326 Săcelul se numără printre cele 13 cnezate care se mai menÅ£ineau în MaramureÅŸ, după ce regatul maghiar îÅŸi intensificase influenÅ£a aici.

Prima atestare documentară apare în 2 februarie 1365 într-o diplomă a regelui Ungariei, Ludovic  I. Denumirea Săcelului este atestată tot în limba maghiară în secolele XV, XIX ÅŸi XX. Astfel în 1453-Zachol, 1468–Szatszal,

1495–Zachyalt, 1828-szatsal, 1851-Szacsol, 1913–Izaszacsal. Se observă că de-a lungul istoriei, de când începe să fie amintit în diferite împrejurări, Săcelul apare denumit în limba maghiară. Aceasta deoarece regatul maghiar a maghiarizat în mod forÅ£at majoritatea satelor sau familiilor româneÅŸti din aceste Å£inuturi.

În Săcel bisericile din timpuri îndepărtate erau ridicate numai din lemn, astfel încă înainte de 1717 aici erau două asemenea biserici cărora în acest an le-au dat foc tătarii în trecerea lor prin Săcel spre BorÅŸa. După trecerea tătarilor s-a ridicat o altă biserică în 1728, dar ÅŸi aceasta a ars cu ocazia unui incendiu întâmplător la o casă din apropiere, care s-a extins ÅŸi a devastat mai multe gospodării din jur. Tot în prima perioadă a sec .al XVIII-lea  a existat în Săcel ÅŸi o mănăstire, a cărei biserică a fost dusă la Sighet  între 1746-1754 ÅŸi a servit pentru românii din acest oraÅŸ până în 1808. 

Mănăstirea a funcÅ£ionat până în 1787 când a fost părăsită. În anul 1909 a fost terminată prima biserică din piatră, construită de credincioÅŸii greco-catolici, iar între anii 1931-1934 a fost ridicată o a doua biserică din piatră de către credincioÅŸii ortodocÅŸi din comună.