Tradiţii şi obiceiuri

În MaramureÅŸ fiecare comună are costum specific. De la sat la sat diferă imbinarea culorilor, pieptarul, sumanul, traista, pânzăturile etc. Costumul de Săcel se evidenÅ£iază prin simplitate ÅŸi armonie.

Acest grup este deosebit de valoros cuprinzând un număr de aprox 50 de membrii, au un repertoriu bogat cuprinzând cântece pentru fiecare moment al anului (Crăciun, Bobotează, PaÅŸte, Rupt de sterpe). Are în repertoriu cântece religioase, cântece bătrâneÅŸti, obiceiuri de ÅŸezâtoare, botejune ÅŸi rupt de sterpe. O parte din membrii grupului fac parte ÅŸi din corurile celor două biserici din Săcel. Membrii grupului au vârste cuprinse între 14 ÅŸi 80 de ani, cu precădere ţărani.

Membrii ansamblului au scos la lumină de pe fundul lăzilor de zestre, hainele purtate de bunicii ÅŸi străbunicii lor. CostumaÅ£ia este deosebită ÅŸi unică totodată. Totul este făcut manual din fibră naturală (cânepă, lână, bumbac) iar pieptarul ÅŸi opincile sunt din piele.

Ceramica de Săcel este unul din cele mai marcante, ÅŸi în acelaÅŸi timp mai arhaice tipuri de ceramică tradiÅ£ională din spaÅ£iul românesc.

Este singurul centru din Å£ară în care vasele roÅŸii nesmălÅ£uite se lustruiesc cu piatra, având corespondenţă numai în ceramica neagră din nordul Moldovei.

Ceramica de Săcel este arsă din lutul roÅŸu, de foarte bună calitate, scos de la o mare adâncime, din puÅ£uri de 10-15 m adâncime.

Forma vaselor, elementele decorative ÅŸi tehnicile de lucru sînt similare ceramicii dacice. Însă cuptorul în care ceramica se arde, datînd din anii 1700, se leagă de tipul cuptoarelor romane.

Ceramica de Săcel s-a produs într-o multitudine de forme: ulcioare, oale pentru lapte, ulcele pentru moÅŸi, strecurători, tigăiÅ£e cu trei picioare, oale la găluÅŸte, blide, fideauă. Acestea erau lustruite cu piatra efectul decorativ fiind dat de vărgile în zig-zag ÅŸi liniile vălurite, de culoare brună obÅ£inută prin pisarea unui anume fel de piatră, ÅŸi pictate cu pensula.

Acest tip de ceramică se făcea pînă pe la jumatatea secolului XX în mai multe centre de pe Valea Izei, iar Săcelul avea nu mai puÅ£in de 9 olari. Acum mai este o singură familie care continuă această tradiÅ£ie.

În anii 1970 pătrunderea produselor industriale părea să dea o lovitură finală ÅŸi acestui ultim punct de rezistenţă. Producerea oalelor de lut fiind anevoioasă ÅŸi costisitoare a fost abandonata, dar dupa câÅ£iva ani reluată la insistenÅ£ele specialiÅŸtilor etnografi, dar ÅŸi stimulată de interesul în creÅŸtere al vizitatorilor pentru obiectele tradiÅ£ionale.

Lutul roÅŸu de foate bună calitate, care să asigure închiderea porilor fără smălÅ£uire este tot mai greu de găsit ÅŸi la adâncime tot mai mare. Acest lucru micÅŸorează ÅŸi mai mult producerea acestui tip de ceramică, ÅŸi aÅŸa limitată de posibilitaÅ£ile unui singur olar de o trece prin toate etapele.

Chiar dacă multe din vasele de Săcel produse acum ajung în posesia turiÅŸtilor sau colecÅ£ionarilor, ele sint încă mult folosite de ţăranii maramureÅŸeni deoarece îÅŸi păstrează calităţile care le-au facut cunoscute: robusteÅ£ea ÅŸi rezistenÅ£a la căldură, putând fi puse direct pe plita sobei sau, cum este tigăiÅ£a cu trei picioare, chiar pe jar.